• Header-kenniscentrum-1.jpg

« Înapoi

De câtă apă au nevoie plantele mele? 5 sfaturi

BAC-Online-planten-water-geven.jpg24 Kor

Cantitatea de apă necesară diferă de la o plantă la alta. Nu există o cantitate standard. Vă oferim câteva sfaturi care vă vor ajuta să stabiliți de câtă apă au nevoie plantele dvs. În primul rând, analizăm rolul apei.

Rolul apei

O plantă are nevoie de apă pentru fotosinteză. Prin aceste proces, planta transformă dioxidul de carbon și apa, cu ajutorul energiei din lumină, în glucoză și oxigen. Aceasta folosește zaharurile pentru a putea crește. În plus, apa contribuie la transportarea substanțelor nutritive care rezultă din evaporarea apei și din presiunea radiculară. De asemenea, evaporarea apei face posibilă răcirea plantei. 

Este important ca plantele să nu primească nici prea puțină, nici prea multă apă. Dacă apa este prea puțină, frunzele se lasă în jos, iar dacă este prea multă, vor putrezi rădăcinile. Sfaturile următoare vă ajută să vă faceți o idee despre câtă apă le trebuie plantelor dvs.   

Sfatul 1. Stabiliți tipul de plantă

Cactușii, plantele suculente și sanseveria au nevoie de puțină apă. Pământul poate să se usuce complet între udări. Varietățile de palmieri și de iederă au nevoie de ceva mai multă apă. Pământul poate să se usuce parțial, dar nu total. Ferigile, smochinii, filodendronii și mușcatele înfloresc cel mai bine dacă pământul este puțin umed. Aceste plante vor trebui udate ceva mai frecvent. Ca exemple de plante care au nevoie de multă apă putem menționa: hortensia, canabisul, răchitanul, aconitul, nu-mă-uita, campanula și trandafirul.

Sfatul 2. Țineți cont de cantitatea de lumină solară, de temperatură și de umiditatea aerului.

Planta stă direct în soare? Atunci aceasta se va usca mai repede decât plantele care primesc indirect lumină solară. Plantele care stau în soare necesită deci mai multă apă. De asemenea, planta va consuma mai multă apă la o temperatură mai ridicată și în condiții de aer uscat (umiditate scăzută a aerului).

Umiditatea ideală a aerului depinde de câteva aspecte. Astfel, plantele tinere și butașii necesită, de obicei, o umiditate ridicată a aerului, între 80 și 85 %, iar plantele aflate într-o etapă ulterioară de creștere au nevoie de o umiditate a aerului de cel mult 60 %. Dar și acest lucru depinde de soiul plantei.

Sfatul 3. Folosiți un umidometru

Există în comerț aparate cu care puteți măsura umiditatea din pământ. Acestea se pot introduce în sol, lângă rădăcina plantei. După câteva secunde, vedeți dacă solul este suficient de umed. Puteți determina însă acest lucru și cu degetele. În acest context este important să vă introduceți degetul câțiva centimetri sub suprafață. Este uscat substratul acolo? Atunci planta are nevoie de apă.  

Sfatul 4. Reglați cantitatea de apă la 5-10 % din conținutul ghiveciului.

Un sfat util este de a stabili cantitatea de apă pe care o dați plantei ca fiind egală cu 5-10 % din conținutul ghiveciului. De obicei, în acest fel îi veți oferi plantei cantitatea corectă de apă. Planta se află pe teren deschis? De cele mai multe ori, plantele aflate pe teren deschis necesită mai puțină apă decât cele din ghiveci. Rădăcinile acestora pot ajunge mult mai adânc în pământ, planta având astfel la dispoziție mai multă apă. Numai în perioadele uscate și calde care durează mult timp plantele cultivate pe teren au nevoie de o cantitate suplimentară de apă. 

Sfatul 5. Țineți cont de faza de înflorire

Planta dvs. se află în faza de înflorire? Atunci aceasta are nevoie de mai multă apă. În faza de înflorire, planta face să se evapore mai multă apă. Dacă planta dvs. înflorește, crește necesarul de apă.

Doriți ca plantele să crească mai rapid? Atunci luați în calcul utilizarea unui stimulator de creștere. Asortimentul BAC conține diverși nutrienți organici pentru creștere.

« Înapoi

« Înapoi

Scroll to top